miercuri, 23 noiembrie 2016

...

Prolog:
Un tip cu o chitara in spate... cu o carte de vizita de la un salon de tatuaj. Era pe Republicii. Cauta pe cineva? Era in trecere? De fapt, omul nu isi cauta decat linistea... Un cuvant parca atat de nesemnificativ.... pentru el era totul.. Nu dorea altceva decat linistea sufleteasca...
Nici tigara din care tragea cu nesat nu il ajuta... Nu se uita la chipurile de pe strada, nu cauta pe cineva anume din multime... Pentru el erau doar fete...
Tocmai iesise de la un salon de tatuaj, de unde luase cartea de vizita... Ar fi vrut sa isi faca trandafirul pe mana azi... poate mai prelungea agonia prin care trecea... Insa nu se putea... Si acum mergea de nebun pe strada...
Cantase pe o banca la chitara, in centru... Cativa tineri se invitasera, daca pot participa si ei... Nu i-a refuzat, ii facea placere... Au cantat ceva timp, iar tinerii i-au transmis niste cuvinte aparent simple, extrem de folosite... "Ne mai vedem".
Cu un zambet ironic, tanarul nu a raspuns, dar le-a lasat de inteles ca da. Insa stia... stia ca nu o sa ii mai vada... pe ei, sau pe oricine din acea zi sau din oricare alta. Nu mai avea sa stea acolo destul de mult... Nu mai avea timp...

Erau doua suflete ce bateau la unison. Erau doua corzi de chitara ce sunau la unison, intr-un acord perfect. Erau un tot unitar, o singura persoana, isi citeau gandurile, nu aveau nevoie de cuvinte pentru a se face intelesi... iubirea era cea mai curata si clara limba vorbita de ei.


Ziua incepuse devreme, ca de obicei... Ceasul biologic lucra pentru el, iar, dupa cum intra la munca mereu la aceeasi ora, nu era o problema cu trezitul de dimineata. Ultimele dimineti au fost adevarate terenuri de lupta... Avea remuscari legate de multe lucruri din trecut... de cand pierduse persoana cea mai importanta pentru el... Si trecuse un timp de cand nu o mai vazuse... Ultima oara, nu a avut tupeul sa ii mai ceara o sansa, gresise prea mult si se ura pentru tot. A incercat in schimb sa fie lasat in viata ei sub forma de prieten, chiar daca sentimentele erau la fel de puternice ca in prima zi... iar gelozia, crescanda...
Alarma era setata pentru 9:10... la ora 10 trebuia sa se vada cu EA. Dormea iepureste, cand un mesaj, pe la ora 8 si ceva i-a trezit simturile. Primise un "neata" de la EA... era sec, scurt... insa ERA DE LA EA! A efectuat un telefon, a stat de vorba o bucata de timp, pana aproape de ora 9... lucrurile pareau bune... El avea sa incerce sa vada... oare are sansa de a o recastiga? Macar treptat, sa ii arate ca a fost un dobitoc si un orb... ce nu a vazut ce avea in fata lui... 
S-a ridicat repede din pat si s-a apucat de pregatiri... Simtea acea emotie vie, ca la un fel de prima intalnire... Isi dorea sa o vada nespus, ar fi facut orice sa poata sta ziua intreaga cu ea.. Insa ea spusese de la inceput "maxim 2-3 ore". Comparativ cu lunile trecute, cand stateau si cate 8-9, era o cifra inimaginabil de cruda... Insa orice pentru EA...
Renuntase la ghiozdanul marca DC in defavoarea chitarii acustice, in care si-a luat cateva chestii esentiale (portofelul, telefonul, bateria externa a acestuia, tigarile, cheile si castile) si a plecat. Obisnuia sa isi ia chitara weekend de weekend, mereu gasea un loc pe unde sa cante linistit, singur, de cele mai multe ori. Nu voia sa ii cante EI ceva, stia ca s-ar fi enervat daca ar fi incercat sa o curteze, 'clauzele contractului' fiind deja stabilite. Aparent o zi ca oricare alta...

La ora 10 o astepta... Era foarte nerabdator, se si gandea ce sa vorbeasca, ce sa faca... Si in final... EA!!! O mare de fericire pe fata tanarului, avea sansa sa mai petreaca niste momente cu ea... Au fumat cateva tigari asteptand autobuzul... Voia sa o duca in Starbucks, stia cat de mult ii placea... Si cat de absurd fusese in trecut, cand se opunea acestui restaurant cu atat de multa indarjire...
Prima 'scapare': spera sa stea de vorba cu EA tot drumul, sa profite de fiecare moment... Insa ce s-a intamplat... EA s-a intalnit cu o cunostinta in autobuz si au inceput sa vorbeasca tot drumul... Tanarul incepea sa fie deranjat, insa a tratat totul cu "asta e viata"... O bucata deja pierduta...

Cele 2 ore in Coresi au devenit brusc undeva la 5... timpul zbura, ei vorbeau, radeau... Si parca lucrurile pareau sa nu se fi stricat niciodata... Pareau...

Lovitura in plin: Tanarul stia ca fata incepuse sa se mai vada cu cineva (gresise enorm si se ura pentru asta... insa era mai mult frustrat ca dupa un an si aproape de relatie... o saptamana in care nu s-au vazut si una in care nu si-au vorbit... ea deja trecuse peste... se pare ca este foarte usor sa stergi cu buretele memorii ce ar trebui sa fie pastrate pe viata...)... Insa ce l-a socat... aflase ca cei doi incepusera sa se si sarute cu o zi inainte... si erau ca si impreuna... 
Concluzie: SA FII FATA, PARE-SE CA E NEVOIE DE 2 FUCKING SAPTAMANI CA SA TRECI PESTE LUCRURI DE MAI BINE DE UN AN!

Ok... Isi spunea tanarul... ok... EA l-a vazut trist si a incercat sa il convinga de faptul ca nu e mare lucru, nu prea vede o relatie si alte porcarii micute... Insa... tanarul stia ca ei se vad zilnic, iar in ziua curenta, avea sa il neglijeze in restul timpului tocmai pentru ca trebuia sa se vada cu el... 
El fusese inlocuit... substituit... exact ca un pix ce s-a consumat, ajunge aruncat la gunoi si un altul nou ii ia locul.

Dupa ce s-au despartit, a ramas stabilit sa se vada in ziua urmatoare, duminica, insa tot de dimineata... Pentru ca dupa-amiaza EA era ocupata... :|

Apoi au urmat mici sacrificii din partea tanarului numai pentru a se putea bucura de chipul ei cateva momente... Un taxi urgent ca sa se intoarca de unde a plecat, numai pentru a sta cu ea 10 minute, apoi o graba pana la Mall, la 19, numai pentru "5 minute"... cat sa o vada... Acele 5 minute s-au dovedit aproximativ 30-45 de secunde, cand i s-a dat cu jet... EA ii spusese ca o poate conduce pe drumul de intoarcere (se ducea sa se vada cu viitorul ei iubit, a propos), dar el era dispus sa isi imparta clipele numai sa se bucure de prezenta ei... La fata locului, schimbare totala de plan... Nu se mai putea, si practic el venise pentru cateva secunde, in care sa fie alungat... Cam asta e ratiunea... Cam asta e lumea... 

S-a intors pe jos... abatut... Stia ca gresise... Cumva, poate exagerase, se vazusera in mult prea multe circumstante azi, insa parca efortul lui nu a fost apreciat nici 1%...

Incepeau flashback-urile... Segmente de amintiri... acel mall, unde s-au imbratisat, acel autobuz... unde s-au sarutat... Acea strada, pe unde s-au ratacit acum ceva timp... Toate aceste amintiri, peste care el nu putea trece... 

Avea o satisfactie macar... isi vazuse sora, desi nu fusese planificat dinainte, si chiar se distrase. Nesperat. Au cantat in Taverna Kronstadt, au ras, el a incercat sa isi ascunda dezamagirea totala, si oarecum a reusit.

Epilog:
Numele meu a fost Alex. Am fost un visator convins pana in ultima clipa... Am visat la multe... o cariera, muzica, dragoste, atentie, prietenie... Toate sunt trecatoare... E dureros sa vezi cum viata ti se scurge prin fata ochilor si nu faci altceva decat sa 'supravietuiesti' pe acest pamant... Sa stai, sa ranesti oameni care tin la tine... Sa fii un parazit ce primeste bucurie si nu are altceva de oferit decat tristete...
Aveam o vorba pentru persoana iubita... "saruta-ma ca si cum ar fi ultima data"... ca sa primesc saruturi pana se facea prea tarziu... si trebuia sa plece... Nu am avut puterea sa o intreb care ar fi fost ultimele cuvinte pe care mi le-ar spune daca nu as mai fi... cred ca ar fi sunat precum "ce mult te-am iubit"... si totul s-a pierdut in neant din cauza mea...

DISCLOSURE: Cu mine situatia era stabilita de mult... poate de dinainte sa ma nasc... imi cer iertare persoanelor cu care am intrat in contact, cele ce mi-au dat viata, m-au crescut, mi-au fost alaturi, m-au iubit, apreciat, ajutat sau cunoscut... Cu alte cuvinte, toate persoanele ce poate au fost afectate de acest incident... Egoismul meu infinit trebuia sa castige, din pacate... Si astfel, ne luam la revedere, dar poate ne vom revedea candva...Lasand deoparte dramatismul si tristetea, voiam sa incerc sa ajut... poate se va auzi de 'isprava' mea, poate ca nu... Oricum, oamenii trebuiesc ajutati... Am avut cateva tentative in 2012 si 2014 de suicid, prima oara a fost un fel de declansare a prabusirii, iar a doua a fost mult mai severa... Umblam cu lame si cutitul de bucatarie dupa mine, fara buletin si cu cod de deblocare la telefon... Atunci am fost salvat.. Am fost de persoana de langa mine, ce si-a vandut sufletul diavolului numai pentru a ma scapa de moarte. Acum am fost insa singur...

Ce voiam sa subliniez... Oamenii pot fi ajutati... Foarte mult chiar... Cu o vorba buna, o atentie, o invitatie in oras (in loc sa ii lasati ca tristii, in casa), orice mic gest ca va ganditi la ei, ca va pasa de ei si ca sunt in mintea voastra, indiferent de situatie poate aprinde o lumina care sa ii vegheze si sa le ghideze pasii in directia corecta, pana cand aceasta faza intunecata ajunge una din trecut... Nu marginalizati pe cineva daca il vedeti trist... Nu il luati in deradere sau sa il tachinati, pentru ca acea persoana are motivele sale pentru care este trist/a, si nu are nevoie de alte probleme adiacente... Doar ii ingreunati viata... Il impingeti pe sinele de tren... Ii faceti vant de pe varful blocului... 
Daca aveti persoane triste in jurul vostru, oameni pe care sa nu ii fi vazut zambind de mult timp... oameni ce simt ca pamantul le fuge de sub picioare, ca cerul le cade direct in cap si ii afunda in pamant... Spuneti ceva dragut despre ei, un compliment, o gluma, oferiti-va sa ii ascultati, invitati-i pe afara, orice pentru a-i face sa nu se simta singuri...
Daca nu functioneaza (si nu sunt sigur ca e o informatie accurate, eu logic ca nu am incercat-o, altfel nu as fi facut ce am facut... poate), este un numar de telefon: 0800.08.01.00, si o pagina de facebook la care ma ghideaza acest numar dupa o googleala sanatoasa, si anume "De vorba cu un psiholog"... Puteti incerca si asta ca solutie intermediara, pana va reabilitati singuri... 


Anyway, cheers to all 'ya motherfuckers, take care and see you in another life,

Alex.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu