marți, 2 septembrie 2014

Trist...

Viața este o călătorie nesfârșită către durere. Egalitățile nu se aplică aici, pentru că mereu după o fericire imensă vine o tristețe pe masură, dar viceversa niciodată. Trist... dar adevărat. 

Nu mai scrisesem de mult, pesemne am fost fericit, sau am avut o stare relativ bună. Iar după ce am avut parte de o fericire, trebuia să vină și cutremurul care să mă înghită... Cred că nimic nu este mai trist decât să te simți singur atunci când ești înconjurat de oameni, sau în alt caz, mai singur ca niciodată într-o relație... Trist...dar adevărat.

Toți am avut problemele noastre în relații, certuri, argumente și alte lucruri... Dar cred că cel mai dureros lucru din toate este când sentimentele îți sunt luate în glumă, te lovești de un zid, de o baricadă din partea celeilalte persoane, care îți întoarce absolut toate cuvintele împotriva ta și te rănește cu cele mai simple negații sau indiferențe... Trist...dar adevărat.

Când ai fost de atâtea ori pe marginea prăpastiei și ai scăpat miraculos de toate, când o dată te-ai și dus de bunăvoie către acea margine și 99% ai fost sigur că te arunci (1% a contat în condițiile în care o înmormântare în prima zi a anului nou, când toți sărbătoreau acest lucru, era un lucru pe care nu îl puteai oferi unei familii), era logic să alegi mult mai atent. Și totuși, niciodată nu știi acest lucru. Trist... dar adevărat.




Oricum, nu este bye, întrucât nu este încă un testament. Nervii nu mai sunt acolo, acum nu mai este nicio sărbătoare, deci nicium impediment. Trebuie să pornesc în căutarea jucăriilor ascuțite.

Iar pentru că nu sufăr de cancer (cea mai urâtă moarte posibilă), există variante alternative de rezolvare. Nu este trist, și nu voi comenta veridicitatea.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu