miercuri, 23 noiembrie 2016

...

Prolog:
Un tip cu o chitara in spate... cu o carte de vizita de la un salon de tatuaj. Era pe Republicii. Cauta pe cineva? Era in trecere? De fapt, omul nu isi cauta decat linistea... Un cuvant parca atat de nesemnificativ.... pentru el era totul.. Nu dorea altceva decat linistea sufleteasca...
Nici tigara din care tragea cu nesat nu il ajuta... Nu se uita la chipurile de pe strada, nu cauta pe cineva anume din multime... Pentru el erau doar fete...
Tocmai iesise de la un salon de tatuaj, de unde luase cartea de vizita... Ar fi vrut sa isi faca trandafirul pe mana azi... poate mai prelungea agonia prin care trecea... Insa nu se putea... Si acum mergea de nebun pe strada...
Cantase pe o banca la chitara, in centru... Cativa tineri se invitasera, daca pot participa si ei... Nu i-a refuzat, ii facea placere... Au cantat ceva timp, iar tinerii i-au transmis niste cuvinte aparent simple, extrem de folosite... "Ne mai vedem".
Cu un zambet ironic, tanarul nu a raspuns, dar le-a lasat de inteles ca da. Insa stia... stia ca nu o sa ii mai vada... pe ei, sau pe oricine din acea zi sau din oricare alta. Nu mai avea sa stea acolo destul de mult... Nu mai avea timp...

Erau doua suflete ce bateau la unison. Erau doua corzi de chitara ce sunau la unison, intr-un acord perfect. Erau un tot unitar, o singura persoana, isi citeau gandurile, nu aveau nevoie de cuvinte pentru a se face intelesi... iubirea era cea mai curata si clara limba vorbita de ei.


Ziua incepuse devreme, ca de obicei... Ceasul biologic lucra pentru el, iar, dupa cum intra la munca mereu la aceeasi ora, nu era o problema cu trezitul de dimineata. Ultimele dimineti au fost adevarate terenuri de lupta... Avea remuscari legate de multe lucruri din trecut... de cand pierduse persoana cea mai importanta pentru el... Si trecuse un timp de cand nu o mai vazuse... Ultima oara, nu a avut tupeul sa ii mai ceara o sansa, gresise prea mult si se ura pentru tot. A incercat in schimb sa fie lasat in viata ei sub forma de prieten, chiar daca sentimentele erau la fel de puternice ca in prima zi... iar gelozia, crescanda...
Alarma era setata pentru 9:10... la ora 10 trebuia sa se vada cu EA. Dormea iepureste, cand un mesaj, pe la ora 8 si ceva i-a trezit simturile. Primise un "neata" de la EA... era sec, scurt... insa ERA DE LA EA! A efectuat un telefon, a stat de vorba o bucata de timp, pana aproape de ora 9... lucrurile pareau bune... El avea sa incerce sa vada... oare are sansa de a o recastiga? Macar treptat, sa ii arate ca a fost un dobitoc si un orb... ce nu a vazut ce avea in fata lui... 
S-a ridicat repede din pat si s-a apucat de pregatiri... Simtea acea emotie vie, ca la un fel de prima intalnire... Isi dorea sa o vada nespus, ar fi facut orice sa poata sta ziua intreaga cu ea.. Insa ea spusese de la inceput "maxim 2-3 ore". Comparativ cu lunile trecute, cand stateau si cate 8-9, era o cifra inimaginabil de cruda... Insa orice pentru EA...
Renuntase la ghiozdanul marca DC in defavoarea chitarii acustice, in care si-a luat cateva chestii esentiale (portofelul, telefonul, bateria externa a acestuia, tigarile, cheile si castile) si a plecat. Obisnuia sa isi ia chitara weekend de weekend, mereu gasea un loc pe unde sa cante linistit, singur, de cele mai multe ori. Nu voia sa ii cante EI ceva, stia ca s-ar fi enervat daca ar fi incercat sa o curteze, 'clauzele contractului' fiind deja stabilite. Aparent o zi ca oricare alta...

La ora 10 o astepta... Era foarte nerabdator, se si gandea ce sa vorbeasca, ce sa faca... Si in final... EA!!! O mare de fericire pe fata tanarului, avea sansa sa mai petreaca niste momente cu ea... Au fumat cateva tigari asteptand autobuzul... Voia sa o duca in Starbucks, stia cat de mult ii placea... Si cat de absurd fusese in trecut, cand se opunea acestui restaurant cu atat de multa indarjire...
Prima 'scapare': spera sa stea de vorba cu EA tot drumul, sa profite de fiecare moment... Insa ce s-a intamplat... EA s-a intalnit cu o cunostinta in autobuz si au inceput sa vorbeasca tot drumul... Tanarul incepea sa fie deranjat, insa a tratat totul cu "asta e viata"... O bucata deja pierduta...

Cele 2 ore in Coresi au devenit brusc undeva la 5... timpul zbura, ei vorbeau, radeau... Si parca lucrurile pareau sa nu se fi stricat niciodata... Pareau...

Lovitura in plin: Tanarul stia ca fata incepuse sa se mai vada cu cineva (gresise enorm si se ura pentru asta... insa era mai mult frustrat ca dupa un an si aproape de relatie... o saptamana in care nu s-au vazut si una in care nu si-au vorbit... ea deja trecuse peste... se pare ca este foarte usor sa stergi cu buretele memorii ce ar trebui sa fie pastrate pe viata...)... Insa ce l-a socat... aflase ca cei doi incepusera sa se si sarute cu o zi inainte... si erau ca si impreuna... 
Concluzie: SA FII FATA, PARE-SE CA E NEVOIE DE 2 FUCKING SAPTAMANI CA SA TRECI PESTE LUCRURI DE MAI BINE DE UN AN!

Ok... Isi spunea tanarul... ok... EA l-a vazut trist si a incercat sa il convinga de faptul ca nu e mare lucru, nu prea vede o relatie si alte porcarii micute... Insa... tanarul stia ca ei se vad zilnic, iar in ziua curenta, avea sa il neglijeze in restul timpului tocmai pentru ca trebuia sa se vada cu el... 
El fusese inlocuit... substituit... exact ca un pix ce s-a consumat, ajunge aruncat la gunoi si un altul nou ii ia locul.

Dupa ce s-au despartit, a ramas stabilit sa se vada in ziua urmatoare, duminica, insa tot de dimineata... Pentru ca dupa-amiaza EA era ocupata... :|

Apoi au urmat mici sacrificii din partea tanarului numai pentru a se putea bucura de chipul ei cateva momente... Un taxi urgent ca sa se intoarca de unde a plecat, numai pentru a sta cu ea 10 minute, apoi o graba pana la Mall, la 19, numai pentru "5 minute"... cat sa o vada... Acele 5 minute s-au dovedit aproximativ 30-45 de secunde, cand i s-a dat cu jet... EA ii spusese ca o poate conduce pe drumul de intoarcere (se ducea sa se vada cu viitorul ei iubit, a propos), dar el era dispus sa isi imparta clipele numai sa se bucure de prezenta ei... La fata locului, schimbare totala de plan... Nu se mai putea, si practic el venise pentru cateva secunde, in care sa fie alungat... Cam asta e ratiunea... Cam asta e lumea... 

S-a intors pe jos... abatut... Stia ca gresise... Cumva, poate exagerase, se vazusera in mult prea multe circumstante azi, insa parca efortul lui nu a fost apreciat nici 1%...

Incepeau flashback-urile... Segmente de amintiri... acel mall, unde s-au imbratisat, acel autobuz... unde s-au sarutat... Acea strada, pe unde s-au ratacit acum ceva timp... Toate aceste amintiri, peste care el nu putea trece... 

Avea o satisfactie macar... isi vazuse sora, desi nu fusese planificat dinainte, si chiar se distrase. Nesperat. Au cantat in Taverna Kronstadt, au ras, el a incercat sa isi ascunda dezamagirea totala, si oarecum a reusit.

Epilog:
Numele meu a fost Alex. Am fost un visator convins pana in ultima clipa... Am visat la multe... o cariera, muzica, dragoste, atentie, prietenie... Toate sunt trecatoare... E dureros sa vezi cum viata ti se scurge prin fata ochilor si nu faci altceva decat sa 'supravietuiesti' pe acest pamant... Sa stai, sa ranesti oameni care tin la tine... Sa fii un parazit ce primeste bucurie si nu are altceva de oferit decat tristete...
Aveam o vorba pentru persoana iubita... "saruta-ma ca si cum ar fi ultima data"... ca sa primesc saruturi pana se facea prea tarziu... si trebuia sa plece... Nu am avut puterea sa o intreb care ar fi fost ultimele cuvinte pe care mi le-ar spune daca nu as mai fi... cred ca ar fi sunat precum "ce mult te-am iubit"... si totul s-a pierdut in neant din cauza mea...

DISCLOSURE: Cu mine situatia era stabilita de mult... poate de dinainte sa ma nasc... imi cer iertare persoanelor cu care am intrat in contact, cele ce mi-au dat viata, m-au crescut, mi-au fost alaturi, m-au iubit, apreciat, ajutat sau cunoscut... Cu alte cuvinte, toate persoanele ce poate au fost afectate de acest incident... Egoismul meu infinit trebuia sa castige, din pacate... Si astfel, ne luam la revedere, dar poate ne vom revedea candva...Lasand deoparte dramatismul si tristetea, voiam sa incerc sa ajut... poate se va auzi de 'isprava' mea, poate ca nu... Oricum, oamenii trebuiesc ajutati... Am avut cateva tentative in 2012 si 2014 de suicid, prima oara a fost un fel de declansare a prabusirii, iar a doua a fost mult mai severa... Umblam cu lame si cutitul de bucatarie dupa mine, fara buletin si cu cod de deblocare la telefon... Atunci am fost salvat.. Am fost de persoana de langa mine, ce si-a vandut sufletul diavolului numai pentru a ma scapa de moarte. Acum am fost insa singur...

Ce voiam sa subliniez... Oamenii pot fi ajutati... Foarte mult chiar... Cu o vorba buna, o atentie, o invitatie in oras (in loc sa ii lasati ca tristii, in casa), orice mic gest ca va ganditi la ei, ca va pasa de ei si ca sunt in mintea voastra, indiferent de situatie poate aprinde o lumina care sa ii vegheze si sa le ghideze pasii in directia corecta, pana cand aceasta faza intunecata ajunge una din trecut... Nu marginalizati pe cineva daca il vedeti trist... Nu il luati in deradere sau sa il tachinati, pentru ca acea persoana are motivele sale pentru care este trist/a, si nu are nevoie de alte probleme adiacente... Doar ii ingreunati viata... Il impingeti pe sinele de tren... Ii faceti vant de pe varful blocului... 
Daca aveti persoane triste in jurul vostru, oameni pe care sa nu ii fi vazut zambind de mult timp... oameni ce simt ca pamantul le fuge de sub picioare, ca cerul le cade direct in cap si ii afunda in pamant... Spuneti ceva dragut despre ei, un compliment, o gluma, oferiti-va sa ii ascultati, invitati-i pe afara, orice pentru a-i face sa nu se simta singuri...
Daca nu functioneaza (si nu sunt sigur ca e o informatie accurate, eu logic ca nu am incercat-o, altfel nu as fi facut ce am facut... poate), este un numar de telefon: 0800.08.01.00, si o pagina de facebook la care ma ghideaza acest numar dupa o googleala sanatoasa, si anume "De vorba cu un psiholog"... Puteti incerca si asta ca solutie intermediara, pana va reabilitati singuri... 


Anyway, cheers to all 'ya motherfuckers, take care and see you in another life,

Alex.

Ce inseamna cu adevarat "viata"


Ce pot sa spun... A trecut mult timp de cand nu am mai scris pe acest blog... Am avut foarte multe experiente de viata, am cunoscut ce inseamna fericirea, tristetea, durerea, viata, intr-un cuvant. Moartea sa isi vada de treaba ei ^^
In acesti ultimi doi ani multe s-au intamplat... am plans de fericire, am fost implinit, am plans de tristete, am cunoscut durerea, am invatat ce inseamna sa pierzi pe cineva... Am invatat din greselile mele, si cred ca sunt un alt om.
Din pacate, lucrurile care te maturizeaza si care te fac sa devii un om mai bun mereu costa...
Am neglijat, suparat, dezamagit, intristat, afectat, raniti si pierdut persoana care poate conta cel mai mult pentru mine... iar in aroganta mea notorie, nu mi-am dat seama de asta si am continuat sa il iau pe "nu" in brate... 

Sunt unele momente in viata cand tocmai atunci toata iubirea, compasiunea si nevoia fata de o persoana ies la iveala... pentru a te salva sau a te distruge... Acum depinde de situatie. Au fost nevoie de 7 zile in care sa nu ne vedem si alte 8 in care sa nu vorbim deloc (dar sa ii urmaresc fiecare miscare pe Whatsup sau Tumblr, doar pentru a sti ce gandeste... ce mai face, cum se simte...), pentru a ma intoarce de unde am plecat, insa de aceasta data in genunchi... Cersind indurare. Nu eram demn nici de ea, si totusi, intrand benevol in viata cuiva, trebuie sa realizezi riscurile... risti sa strici fericirea subreda si a celuilalt (chiar in cazul in care tu esti deja o cauza pierduta). Uitandu-ma in urma, imi dau seama ce neghiob am fost pana acum, cum am putut sa las sa imi treaca prin fata ochilor toata fericirea ultimilor ani, si cea mai mare parte a sufletului meu... Nu inteleg cat de incapatanat poti sa fii sa ai ceva cu un local precum "Starbucks", sa alegi alte lucruri inutile drept prioritare, lucruri materiale, fara suflet, in defavoarea persoanei care ar trebui sa primeasca toata atentia ta, pana si pentru simplul fapt ca a ales sa stea cu tine, sa paraseasca locul cald de acasa pentru a fi pe drumuri... doar pentru a te vedea pe tine. 

Iar tu... tu nu ai stiut sa faci ce trebuia in momentele-cheie... meriti sa platesti... si acum esti in timpul savarsirii pedepsei, la Penitenciarul de Maxima Securitate Viata, condamnat pentru frangere a sentimentelor. Durata nu este inca bine delimitata... aici intervine sansa (viata si circumstantele)... daca mai intervine si conduita adecvata, cunoscuta sub numele de buna partare (exemplara, sau aproape de perfectiune, in cazul nostru), cred ca putem primi luni bune, sau chiar ani, depinde de situatii. Speram in ce e mai bun.

Eu personal... daca as fi postat ieri sau acum cateva zile, nu cred ca era bine... ar fi fost un mesaj cu scuze fata de toti cei pe care i-am ranit... 
Dar azi. E azi. De azi, mi-am promis sa lupt pentru ceea ce imi doresc. Sa ma schimb ca om, sa am mai multa grija de mine, sa pretuiesc fiecare moment cu persoana pe care vreau sa o vad non-stop in viata mea, si de care am nevoie alaturi, doar ca sa imi pot vedea viitorul linistit... Si cu planurile facute acum mai bine de un an in urma realizate... de la primul, si pana la ultimul... Multe s-au spus... multe cupluri s-au mai destramat de atunci, insa se pare ca viata a mers inainte... Si e de apreciat, pentru ca nu mereu o face.

Revenind la ale noastre... o sa fiu decis sa o astept... si stiu ca nu voi gasi pe nimeni, o gasesc in orice figura comuna, orice loc, orice amintire... la fel de veridica precum totul s-ar fi intamplat ieri... Iar acea  persoana... EA... e atat de infipta in pielea mea, incat, si daca ar fi sa o smulg cu totul de pe carne... tot ar ramane acolo...

Disclaimer: postarea era scrisa acum cateva zile... cand ultimele mele ganduri bune se luptau cu morile de vant...

duminică, 9 noiembrie 2014

Despre oameni si sentimente

Sunt 2 tipuri de oameni în lume... Cei care nu dau doi bani pe sentimente, își bat joc de ele și de oamenii implicați, și ceilalți... Cei care pun totul în sentimente, în cuvinte... Nu există cale de mijloc, e una sau alta. Dacă ești din a doua categorie, știi cu ce "se mănâncă" aceste lucruri...



Îmi pare rău că sunt un distrugător de chef, de stare... Mai ales că devin o pacoste, sunt o otravă tocmai pentru persoana ce înseamnă cel mai mult pentru mine... E frustrant (puțin spus frustrant) să simți cum persoana care reprezintă totul pentru existența ta se distanțează de tine... Nu știu, mă pierd urât în toate... E groaznic când știi că ai întâlnit dragostea vieții și simți că paradisul se destramă ușor în fața ochilor tăi, fără a putea face ceva... Și mă simt aiurea pentru că EA mă cunoaște atât de bine (poate mai bine decât mă cunosc eu însumi), altfel poate că mă lăsa ușor când deveneam o pacoste pentru noi, nu să se chinuie atât de mult și să se consume...



Îmi pasă de ea mai mult decât de orice altceva, și vreau să o știu fericită, chiar dacă ecuația nu mă include și pe mine... Dureros de trist... Dar aș vrea să îmi dea cu "eject" când va simți asta, pentru că așa trebuie... Eu nu o voi putea lăsa vreodată, o ador... Ea nu m-ar lăsa pentru că ar crede că pot face multe tâmpenii (nu este așa, am promis că voi fi lângă ea o viață, nu pot încălca această promisiune...). M-a schimbat atât de mult în bine, de la fizic și până la caracter, și toți îmi spun că sunt mult mai fericit de când sunt cu ea, iar poate că unei despărțiri nu i-aș putea face față, întrucât oriunde mi-aș întoarce capul o văd pe ea... Pur și simplu. Sunt multe lucruri pe care încă nu le-am făcut împreună, altele pe care le-am făcut deja, și de care îmi voi aminti mereu ca părți din cea mai frumoasă perioadă a vieții mele...
Sunt momente în ultima vreme (mai mereu de fapt) când prețuiesc fiecare sărut de la ea ca și cum ar fi ultimul... Am sentimentul că se va întâmpla ceva și nu îmi va mai vorbi niciodată, chiar dacă știu că nu e genul, dar pur și simplu îi apreciez fiecare îmbrățișare, fiecare zâmbet pe care mi-l aruncă, fiecare gest tandru ca și cum ar fi ultimul... Pur și simplu o prețuiesc de fiecare dată când o văd, chiar dacă uneori nu știu să îi arăt asta...



De 3 luni, de când o cunosc, a însemnat pe rând, ceva, apoi mult, culminând la puțin timp cu totul, centrul Universului meu, cel mai întemeiat motiv pentru care mă trezesc dimineața și pentru care respir...


joi, 4 septembrie 2014

Ea, doar ea...

O iubesc. Iubesc ceea ce suntem, ce am fost și ce încercăm să fim. Aș putea spune clișeic că în fiecare zi mă îndragostesc de ea, sau că în fiecare zi o iubesc tot mai mult, dar nu se poate, pentru că deja nivelul maxim a fost atins și nu se poate mai mult de atât. Dar pur și simplu o iubesc. Felul ei de a fi, naturalețea în gesturi, frumusețea ei pe care din păcate o trece mult prea ușor cu vederea, zâmbetul ei, ce ar putea muta munții din loc și ar face și cel mai mare iceberg să se topească, inteligența cu care știe totul înainte ca eu să spun ceva, maniera de a gândi la fel (și ha, se spune că nu există telepatie sau suflete-pereche), telefoanele și mesajele, ce ar acoperi kilometri de cuvinte și sentimente, sau tachinările dintre noi, mereu atât de infantile față de cei din jur, dar nu și pentru noi, care fac parte din Universul nostru, înțeles numai și numai de noi.



O iubesc. Nu am nevoie de ani ca să știu asta sau să o spun, o știu, o simt, o spun tare și răspicat, dar și foarte des, ca să nu uite că cineva o iubește cu adevărat și ar face orice pentru ea, iar asta nu pentru că i-aș fi dator, ci pentru că pur și simplu ea este Universul meu, tot ceea ce conteaza. Pur și simplu o iubesc.

O iubesc. Felul în care încearcă să îmi poarte de grijă și culmea, chiar reușește de minunte, salvându-mă o dată, iar de atunci fiind alături de mine, ghidându-mi fiecare pas cu mare atenție pentru a nu călca din nou greșit, devenind din cea mai bună prietenă o iubită perfectă dar și îngerul meu păzitor, de care nu pot ascunde nimic. Întotdeauna va ști fără să spun ceva, ce lucruri au mers prost și ce manieră de a le rezolva putem pune în aplicare. Pur și simplu o iubesc.



O iubesc. De fapt nu... Gândindu-mă mai bine, o ador, este cea mai minunată persoană, una pe care nu aș vrea să o las să plece niciodată din viața mea... Nu mi-aș ierta-o niciodată dacă aș pierde o asemenea ființă mirifică, fiind ceva de neînlocuit, și probabil că nu aș vrea să continui viața fără ea. Pur și simplu O IUBESC...

marți, 2 septembrie 2014

Trist...

Viața este o călătorie nesfârșită către durere. Egalitățile nu se aplică aici, pentru că mereu după o fericire imensă vine o tristețe pe masură, dar viceversa niciodată. Trist... dar adevărat. 

Nu mai scrisesem de mult, pesemne am fost fericit, sau am avut o stare relativ bună. Iar după ce am avut parte de o fericire, trebuia să vină și cutremurul care să mă înghită... Cred că nimic nu este mai trist decât să te simți singur atunci când ești înconjurat de oameni, sau în alt caz, mai singur ca niciodată într-o relație... Trist...dar adevărat.

Toți am avut problemele noastre în relații, certuri, argumente și alte lucruri... Dar cred că cel mai dureros lucru din toate este când sentimentele îți sunt luate în glumă, te lovești de un zid, de o baricadă din partea celeilalte persoane, care îți întoarce absolut toate cuvintele împotriva ta și te rănește cu cele mai simple negații sau indiferențe... Trist...dar adevărat.

Când ai fost de atâtea ori pe marginea prăpastiei și ai scăpat miraculos de toate, când o dată te-ai și dus de bunăvoie către acea margine și 99% ai fost sigur că te arunci (1% a contat în condițiile în care o înmormântare în prima zi a anului nou, când toți sărbătoreau acest lucru, era un lucru pe care nu îl puteai oferi unei familii), era logic să alegi mult mai atent. Și totuși, niciodată nu știi acest lucru. Trist... dar adevărat.




Oricum, nu este bye, întrucât nu este încă un testament. Nervii nu mai sunt acolo, acum nu mai este nicio sărbătoare, deci nicium impediment. Trebuie să pornesc în căutarea jucăriilor ascuțite.

Iar pentru că nu sufăr de cancer (cea mai urâtă moarte posibilă), există variante alternative de rezolvare. Nu este trist, și nu voi comenta veridicitatea.




joi, 21 august 2014

Variabilele vieții

Variabilele vieții... Fututele variabile ale vieții. Se pare că orice aș face, nu pot scăpa de matematică atunci când vine vorba de sentimente. De matematica sufletului. Nu știu unde am ales greșit pe parcursul vieții, dar se pare că toate se adună la un moment dat încât te lasă fără suflu... Fiecare alegere din viața ta, fiecare variabilă își face resimțit efectul, iar fiecare greșeală te lovește din plin peste față și te lasă fără vlagă...

M-am gândit adesea cum ar fi fost dacă nu aș fi întâlnit-o... Probabil ar fi fost mult mai bine. Sigur, nu ar fi existat acum o persoană pe care să o detest în lume, dar poate nici cântecul preferat pe care l-am scris... Și totuși, dacă nu ar fi existat EA, sau dacă destinele noastre nu s-ar fi intersectat, acum eu nu aș mai fi fumat (n.r.: din cauza ei m-am apucat de fumat), și de asemenea să port o luptă interioară ce trebuia să mă distrugă aproape complet la început de an. Dar...



Și iar... Dacă nu aș fi fost la o întâlnire cu EA, poate că nu s-ar fi ajuns să o rănesc, fără să îmi greșească cu  absolut nimic, iar acum nu ar mai fi încă un lucru care să mă apese, sau să îmi molesteze conștiința. Nu aș fi revenit la țigări și poate aveam mai multe momente fericite decât triste în acea perioadă... Poate că aș fi dormit mai mult, nu aș fi avut atâtea lupte cu mine, fiecare dintre ele să fie pierdută în defavoarea argumentelor contrare...



Și încă o variabilă. Mă întreb cum ar fi fost viața din prezent dacă nu aș fi întâlnit-o atunci, sau mai bine spus oprit în acea zonă, pe EA, să schimbăm numerele de telefon, să vorbim de atunci zilnic... Ar fi fost mai simplu să mă afund singur în sentimentele mele și să mă las distrus de ele, dar acum trebuie să lupt pe două fronturi pentru a nu o distruge și pe EA, care vrea să rămână alături, chiar dacă eu nu merg acum decât într-o direcție, și nu, nu este cea în sus...




Idioatele de variabile ale vieții, aceste fluctuații spațio-temporale care se fac resimțite când te aștepți mai puțin și distrug tot ce ai clădit... Pentru că până la urmă, nu simți o melodie tristă până nu trăiești acel sentiment din cântec, nu înțelegi pe deplin o dramă până nu te identifici cu protagoniștii sau nu plângi citind o carte decât atunci când cunoști acea stare pe care personajele o experimentează, fiindu-ți atât de familiare acele lucruri...

Și ce este trist cu adevărat? Că aceste lucruri niciodată nu se sfârșesc, și nu există medicament pentru ele, nu au tratament... 

Uneori ar fi mai simplu ca totul să se termine...


joi, 7 august 2014

Persoanele din viața ta

Nu lăsa niciodată să plece o persoană din viața ta. Fie prieten, fie iubit sau un simplu amic, îi vei simți din plin lipsa. Cu toții am pierdut pe cineva, fie un prieten care s-a îndepărtat, sau chiar cineva pe care l-am iubit și ori a ales să dispară total din viața noastră, ori a rămas prin preajmă în calitate de prieten. Însă și cea din urmă situație tot pierdere se numește, o pierdere a sufletului nostru, a sentimentelor de la un moment dat. 
De partea opusă, poate că soarta s-a răzbunat pe noi pentru anumite greșeli din trecut și de aceea ne-a pus ca și judecători, ne-a încredințat puterea de a alege, ca să vedem cât de greu este... Și nu cred că suntem mulți care am ales bine, întrucât mereu avem momente de tristețe, frustrări interioare și ieșiri pe care nu le putem controla, alegem greșit, ne pare rău, dar nu mai putem schimba nimic... Oare câte persoane care au ținut la tine sincer au fost alungate chiar de persoana ta? De câte ori nu ne-am bătut joc de niște sentimente, alegând să rămânem doar prieteni cu cei care aveau niște intenții curate cu noi? Asta înseamnă să alungi o persoană din viața ta. Ei nu te vor răni înapoi, pentru că țin la tine indiferent de ceea ce ai face, dar nu vor avea altă alegere decât să te părăsească definitiv...



Și mereu vor apărea întrebările de genul "cum ar fi fost dacă?". Ei bine, nu vom ști asta niciodată, pentru că avem multe alegeri de făcut, iar fiecare ne influențează. Poți avea sentimente pentru X dar alegi să fii cu Y, iar apoi nu va merge, te vei simți prost, știai de la început că trebuia să fii cu X însă ea avea prieten, iar Z nu era o variantă prea accesibilă pentru tine... Exact. Viața este matematică, fiecare dintre noi calculează șansele când se implică într-o relație, chiar dacă putem greși enorm. Nu toți suntem făcuți să fim matematicieni, acest lucru este clar. În schimb, matematica vieții s-ar explica printr-o formulă extrem de simplă, pe înțelesul tuturor:





De aceea, dacă acum ai o viață mizerabilă, înseamnă că sigur ai ales foarte greșit. Dacă ești melancolic, trist uneori, îți lipsește cineva, chiar și fără să recunoști. Dar în schimb dacă ai remușcări uneori, noaptea nu ai somn sau nici nu vrei să dormi, înseamnă că ai rănit pe cineva, ai alungat-o din viața ta deși nu trebuia. Dar nu ai ce să faci, viața nu îți dă mereu a doua șansă.